Eurodeputatul Corina Crețu a fost aleasă președinte al Consiliului Național al partidului.
ProRomânia susține egalitatea, asigurându-ne că fiecare individ are șansa de a prospera, indiferent de mediul său.
„Suntem întotdeauna cu gândul la oameni si problemele lor, și ne dorim să contribuim cu experiența noastră pentru a avea o țară în care toată lumea este protejată, promovând un sentiment de apartenență și solidaritate.
Principala noastră carte de vizită este performanța echipei de guvernare din perioada 2012-2015, care a gestionat eficient reconstrucția țării după criza economică. Avem suficiente argumente pentru a ne prezenta în fața electoratului cu mândrie, avem ca Presedinte un om care a condus unul dintre cele mai performante Guverne din ultimii 30 de ani și a redat românilor demnitatea, după Marea Recesiune pornită în 2008, în urma prăbușirii sistemului bancar internațional.
În prezent ne găsim într-o nouă perioadă de criză, ale cărei efecte sunt amânate până în anul 2025.
În calitate de europarlamentar, am luptat și continui să susțin cauza României în Parlamentul European, prin implicarea în dezbateri pe teme de impact, precum alocarea echitabilă și eficientă a fondurilor europene, soluții pentru dezvoltarea durabilă a localităților rurale, statutul femeii în societate sau eradicarea sărăciei în rândul copiilor.
România se confruntă cu un nivel de sărăcie inacceptabil în rândul tinerilor, copiilor şi persoanelor vârstnice. Trebuie să ne ocupăm de rădăcinile acestui fenomen pentru ca aceste inegalităţi să nu mai afecteze visele unor generaţii, deoarece este o pierdere pentru societatea noastră.
În sfârșit, ne vom vedea în curând în organizațiile dumneavoastră pentru a porni o reconstrucția, județ cu județ, pentru a ne stabili planul de acțiuni și calendarul de activități. Pentru că România are nevoie mai mult decât oricând de profesioniști, de oameni de onoare.
Vă mulțumesc pentru că sunteți alături de noi. Să avem succes!
ACUM, ORI NICIODATĂ!”, a transmis eurodeputatul Corina Crețu
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News