Pentru a descoperi, însă, întregul parcurs al „Lupului de stepă”, mergeți la Biblioteca Județeană Dâmbovița, Secția Împrumut pentru Adulți!
Hermann Karl Hesse, unul dintre marii clasici literari germani ai secolului XX (având pseudonimul Emil Sinclair), s-a născut pe 2 iulie 1877 în Germania și a decedat pe 9 august 1962 în Elveția.
A devenit cunoscut pentru romanele sale „Lupul de stepă”, „Jocul cu mărgele de sticlă”, „Narcis și Gură de aur” și „Siddhartha”, fiind laureat al Premiului pentru Literatură în anul 1946, motivația juriului fiind: „pentru inspiratele sale scrieri care, crescând în îndrăzneală și putere de pătrundere, exemplifică idealuri umanitare clasice și înalte calități ale stilului.”
„Lupul de stepă” este un roman psihologic, fiind lansat în 1927 (versiunea finală apărând un an mai târziu). „Steppenwolf ”, denumirea originală a romanului, a fost o carte foarte lăudată în Europa și cu un succes publicistic remarcabil. Cu toate acestea, autorul s-a plâns în repetate rânduri că a fost interpretat greșit. În sensul acesta, criticii literari spun că povestea lupului își are originea într-o profundă criză spirituală pe care Hesse a suferit-o la începutul anilor 20.
„Steppenwolf” a făcut obiectul a nenumărate teze și studii academice, cele mai multe dintre ele subliniază caracterul autobiografic al cărții. Există, însă, asemănări între psihicul protagonistului poveștii și viața lui Hesse. De fapt, între 1916 și 1917 a fost pacient al doctorului Joseph B. Lang, o secție a celebrului doctor Carl Gustav Jung, pe care autorul l-a cunoscut ulterior.
În „Lupul de stepă” Hermann Hesse conturează magistral o cale de salvare a sinelui: căutarea echilibrului, a măsurii în tot și în toate.
„Cum să nu fiu un lup de stepă și un sihastru jerpelit în mijlocul acestei lumi, când din toate țelurile ei nu împărtășesc niciunul, când bucuriile ei mă lasă rece!” (fragment)
Harry Haller, figura centrală a romanului, este un personaj dual şi complex, o natură problematică și problematizantă ce pune sub semnul întrebării veridicitatea a tot ceea ce este. Singurătatea lui e alienantă: deși își iubește libertatea mai mult decât orice, ajunge la concluzia că „libertatea lui era de fapt moarte, că rămăsese singur, că lumea îi dădea pace într-un mod îngrijorător […].”
Condamnă materialismul și mecanismele de funcționare ale lumii moderne, respinge industrializarea și consecințele ei asupra societății și detestă modul de viață al burgheziei ultracorecte și ultraplicticoase. Religia, patria, familia ori statul, repere ale oamenilor din ultimele secole ajung să nu mai aibă nici o valoare pentru acest personaj atât de complex construit, care demontează cu luciditate și cu dispreț ipocrizia și convenționalismul contemporanilor.
Romanul lui Hesse este construit pe antiteza om-lup. În realitate, omul și lupul se află mai degrabă într-un raport binar, fiind părți ale aceluiași întreg, elemente aflate într-un permanent conflict ce alcătuiesc același individ, aceeași existență. Harry Haller „umbla pe două picioare, purta îmbrăcăminte și era om”; cu toate acestea, natura lui interioară, psihologică nu revela decât un singuratic lup de stepă. Nu se știe dacă Harry Haller era cu adevărat lup, dacă fusese transformat cândva prin farmece din lup în om, ori dacă el se născuse, firește, om – dăruit însă cu sufletul unui lup de stepă. Cert e că între cele două naturi ale sale s-a stabilit, încă de la început, o relație antagonică: „se urau de moarte, fără contenire, așa încât existența unuia nu aducea decât suferință celuilalt”.
Așa cum biografia scriitorului e marcată de un punct de cotitură, Primul Război Mondial, tot așa și personajul Harry Haller, alter egoul lui Hermann Hesse, cunoaște un asemenea moment-cheie în evoluția sa.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News
