Clubul Sportiv Școlar Târgoviște continuă să confirme valoarea școlii de lupte dâmbovițene. Sportivii pregătiți de antrenorii Georgiana și Marin Filip au cucerit nu mai puțin de cinci medalii la Campionatul Național Individual de Lupte pe Plajă, desfășurat în perioada 4–7 iulie 2026.
Competiția a reunit cei mai buni tineri luptători din țară, la categoriile Traseu Aplicativ (7–10 ani), Juniori 4 (U13) și U15, iar reprezentanții clubului târgoviștean au urcat de cinci ori pe podium.
Rezultatele obținute: Elisa Gabriela Radu – campioană națională, categoria 55 kg
Alexandru Gabriel Stoica – vicecampion național, categoria 48 kg
Cristian Marius Vlad – vicecampion național, categoria 44 kg
Sara Maria Dumitru – medalie de bronz, categoria 35 kg
Ianis Nicolae Petrescu – medalie de bronz, categoria 75 kg
Performanța obținută reflectă munca, disciplina și pregătirea desfășurată zilnic în sala de antrenament, confirmând nivelul ridicat al secției de lupte din cadrul C.S.Ș. Târgoviște.
Felicitări sportivilor și antrenorilor Georgiana și Marin Filip pentru rezultatele excelente și pentru modul în care reprezintă Târgoviștea la competițiile naționale! Succes în întrecerile viitoare!

