Ziua Limbii Române este sărbătorită în România începând din 2013, la 31 august, fiind instituită prin Legea 53/2013, însă în Republica Moldova se sărbătorește încă din 1990, înainte de independența țării, proclamată la 27 august 1991.
În anul 2011, mai multe asociații și organizații românești din Serbia, Bulgaria, Ungaria și Ucraina au stabilit ca ziua de 31 august să fie sărbătorită ca Ziua Limbii Române în comunitățile românești din aceste state, începând cu anul 2012.
Propunerea legislativă privind instituirea Zilei Limbii Române, la 31 august, și în România, a fost inițiată în 2011, de 166 de parlamentari din toate grupurile politice. Legea a fost votată de Senat în ședința din 6 decembrie 2011 și de Camera Deputaților în ședința din 19 februarie 2013. Legea a fost promulgată de președintele Traian Băsescu, la 13 martie 2013, și publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013.
Legea 53/2013 prevede că Ziua Limbii Române poate fi sărbătorită de către autoritățile publice din România și de către reprezentanțele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau de alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News