Zi: 25 mai 2023
Guvernul României a aprobat, în ședința de ieri, realizarea, de către Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie…
Este foarte importantă finanțarea investițiilor în proiecte speciale, astfel încât să se înfăptuiască transformarea digitală a României prin realizarea unei…
Pe ordinea de zi a ședinței CJ Dâmbovița au fost 49 de proiecte de hotărâre, au participat 30 de consilieri…
Până pe 31 mai, cei care doresc să intre în concursul Digitaliada 7.0 sunt așteptați să își înscrie materialele pe…
În contextul grevei generale din Educației, Ministerul Educației a anunț că inspecțiile pentru gradele didactice și cele pentru Titularizare 2023, …
Noutăţi în programele naţionale de sănătate curative. Începând cu data de 1 iunie 2023 se facilitează accesul pacienților oncologici care…
Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității în colaborare cu cei din cadrul Poliției Orașului Găești și…
Județul Dâmbovița s-a numărat printre județele din țară unde au avut loc percheziții la persoane bănuite că ar fi intermediat transporturi…
Peste 60 de pompieri din Dâmbovița, Giurgiu, Prahova și Teleorman s-au întrecut la minifotbal. Toți și-au dorit să obțină calificarea…
Ziua Înălțării Domnului a devenit de multă vreme o sărbătoare a eroilor neamului românesc „purtător de Cruce şi iubitor de…