Lună: aprilie 2022
Medici noi la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, potrivit președintelui CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, alți 12 medici noi și-au început…
Consiliul Judeţean Dâmboviţa informează participanţii la traficul rutier că, în perioada 18 – 22 aprilie 2022, va efectua, prin societățile…
Eveniment cultural la Curtea Domnească. Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, găzduieşte duminică, 17 aprilie 2022,…
În perioada 4 – 10 aprilie a.c., echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al…
INTRĂ ÎN VIGOARE , la ora 21:00 și este valabilă până joi, 14 aprilie, ora 9:00, INFORMARE METEO temperaturi minime…
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița adresează mulțumiri autorităților publice centrale și locale ce au contribuit semnificativ la realizarea acestui…
Pentru a susține viața de credință, evlavia, precum și râvna preoților și a credincioșilor din Eparhia noastră și nu numai,…
Matei Conf Grup, noua fabrică din Ghergani, orașul Răcari, companie cu capital 100% românesc, își mărește echipa, și are ca şi misiune…
Jandarmii dâmbovițeni, în timp ce acţionau pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, au depistat luni, 11 aprilie a.c., o persoană…
Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița se alătură și anul acesta Parteneriatului Educațional Național „Prietenie …pe o… sfoară…” inițiat de…