De Ziua Internațională a Copilului, stadionul din comuna Cojasca și parcarea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița din Târgoviște au devenit locuri animate de voie bună, jocuri și curiozitate, unde copiii au fost în centrul atenției.
Reprezentanții Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale teritoriale, au organizat activități speciale dedicate celor mici, oferindu-le ocazia să descopere într-un mod interactiv universul polițiștilor și jandarmilor.




Copiii au putut vedea de aproape autospecialele folosite în misiuni, echipamentele de intervenție și au participat la demonstrații și jocuri menite să îmbine distracția cu educația. Evenimentul a fost gândit pentru a le arăta celor mici, într-o manieră accesibilă, rolul și responsabilitățile forțelor de ordine.
Alături de organizatori s-au aflat voluntarii organizației Salvați Copiii România, dar și echipa de robotică a Colegiul Național Constantin Carabella, care au contribuit la atmosfera prietenoasă și educativă a zilei.
La final, organizatorii au transmis mulțumiri tuturor participanților și au urat copiilor o copilărie fericită, plină de experiențe frumoase și amintiri de neuitat.
