Deschiderea ediției din acest an a Zilelor Cetății Târgoviște a fost marcată, ca de fiecare dată, de Salonul Editorial, eveniment dedicat cărții și culturii scrise, organizat la Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu”.
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a subliniat semnificația aparte a acestui moment:
„Deloc întâmplător, tradiția deschiderii Zilelor Cetății este legată de Salonul Editorial. În Capitala Tiparului, în cetatea cărții românești, acest eveniment este mai mult decât un simbol: este o declarație! Aceea că suntem, și astăzi, conectați la izvorul care a pus Târgoviștea pe harta făuritorilor de spirit. Că iubim, și astăzi, cartea scrisă și tipărită. Că prețuim eforturile celor care cultivă această adevărată mișcare de rezistență într-o lume supusă tehnologiei.”



Edilul le-a adresat mulțumiri autorilor, editurilor și, în mod deosebit, Bibliotecii „Ion Heliade Rădulescu”, pentru consecvența cu care păstrează vie emoția și respectul pentru carte:
„Le mulțumesc autorilor, editurilor și, în mod aparte, Bibliotecii «Ion Heliade Rădulescu» pentru «încăpățânarea» de a păstra vie această emoție.”
Evenimentul reunește și în acest an scriitori, editori, critici literari și cititori pasionați, transformând Târgoviștea – pentru câteva zile – în centrul dialogului cultural românesc.
Nu ratați, astăzi este ultima zi a Salonului Editorial!
