În perioada 6–11 august a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au intervenit la 123 de evenimente legate de violența domestică, dintre care 106 au fost sesizate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
Din aceste sesizări, 33 întruneau elementele constitutive ale unor infracțiuni, precum violența în familie, amenințarea și încălcarea ordinului de protecție, fiind întocmite dosare penale conform prevederilor legale. Pentru alte cazuri, polițiștii au aplicat 51 de sancțiuni contravenționale, dintre care 40 în baza Legii nr. 61/1991 privind normele de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică.

Totodată, au fost completate 124 de formulare de evaluare a riscului, iar în 9 situații rezultatele au indicat un risc iminent pentru viața, integritatea fizică sau libertatea victimelor. În aceste cazuri au fost emise 6 ordine de protecție provizorii, valabile 120 de ore, în timp ce 3 persoane s-au opus emiterii acestora. Într-un caz, cu acordul victimei, polițiștii au dispus monitorizarea electronică a agresorului prin montarea unei brățări. În plus, au fost puse în aplicare 11 ordine de protecție emise de instanțe.
Polițiștii dâmbovițeni își intensifică constant eforturile pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, intervenind rapid pentru protejarea victimelor și sancționarea agresorilor.
Polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Dragomirești au fost sesizați prin SNUAU 112 de un tânăr de 23 de ani din comuna Mănești, care a reclamat că tatăl său, în vârstă de 61 de ani, îl amenință. În urma cercetărilor, s-a stabilit că atât tânărul, cât și concubina acestuia, o minoră de 18 ani, au fost amenințați cu suprimarea vieții de către bărbat.
De asemenea, fratele tânărului, în vârstă de 39 de ani, a fost amenințat și agresat fizic de același tată, pe fondul unei discuții în contradictoriu. Polițiștii au completat formulare de evaluare a riscului, rezultând risc iminent pentru viața și integritatea fizică a victimelor. Pentru tânărul de 23 de ani a fost emis un ordin de protecție provizoriu valabil 120 de ore, prin care bărbatul de 61 de ani trebuie să păstreze o distanță minimă de 5 metri față de victimă, domiciliul și membrii familiei acesteia.
În cazul minorului de 18 ani, nu a fost necesară emiterea unui ordin de protecție provizoriu. În urma acestor evenimente, polițiștii au întocmit dosare penale pentru violență în familie și amenințare.

