Seara trecută , în jurul orei 22:25, locuitorii din localitatea Moroeni au semnalat prezența unui urs în apropierea zonei locuite, generând un val de îngrijorare în rândul comunității.
La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița și un echipaj SMURD de la Detașamentul Pucioasa, pentru a asigura ordinea și intervenția în eventuale situații de risc.
Pentru protecția cetățenilor, autoritățile au transmis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-Alert, recomandând populației să evite deplasările în zonele afectate și să rămână în locuințe până la dispariția pericolului.
Reamintim că întâlnirile cu urșii în zonele montane sau periferice pot fi periculoase. Autoritățile recomandă respectarea măsurilor de siguranță și anunțarea imediată a oricărei prezențe a animalelor sălbatice prin numărul unic de urgență 112.


