Intervenție contracronometru pentru salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont–Salvaspeo Dâmbovița!
Echipa de intervenție a fost solicitată pentru salvarea a doi turiști blocați pe un traseu periculos din Munții Bucegi.

Cei doi – un bărbat și o femeie, ambii cetățeni maghiari – se deplasau pe traseul spre Șaua Strunga, intenționând să coboare spre Cabana Padina. La un moment dat, aceștia s-au abătut de la traseu și au încercat coborârea prin Canionul Horoabelor, o zonă extrem de dificilă și accidentată.
Neechipați corespunzător și fără surse de lumină, turiștii au rămas blocați în apropierea Izbucului Horoabelor și au apelat numărul unic de urgență 112.

O echipă formată din trei salvatori montani s-a deplasat imediat în zonă, reușind să ajungă la persoanele aflate în pericol în jurul orei 19:10. Intervenția a fost dificilă, turiștii fiind echipați cu hamuri și căști de protecție și asigurați cu corzi de alpinism. După extragerea în siguranță, aceștia au fost conduși până la autoturismul personal, aflat în zona Padina.
„Facem apel la toți cei care pornesc în drumeții montane să fie echipați corespunzător și să se informeze înainte de a porni la drum. Traseele din Bucegi pot fi înșelătoare, iar lipsa pregătirii poate transforma o excursie într-un pericol real”,
a transmis Ștefan Deaconescu, șeful Serviciului Public Județean Salvamont–Salvaspeo Dâmbovița.Recomandările Salvamont Dâmbovița
Alegeți trasee potrivite nivelului de experiență și condiției fizice;
Informați-vă asupra condițiilor meteo înainte de plecare;
Aveți un echipament adecvat anotimpului și zonei montane;
Contactați SPJSS Dâmbovița (+40 726 686 685) sau Dispeceratul Național Salvamont (+40 725 826 668) pentru informații utile despre trasee.

