Municipiul Târgoviște devine, în perioada 16–18 octombrie 2025, capitala Romanței românești, găzduind cea de-a 58-a ediție a Festivalului Național de Interpretare și Creație „Crizantema de Aur”, cel mai longeviv festival muzical din România, desfășurat neîntrerupt din 1968.
Evenimentul, organizat sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, are ca temă în acest an „PODURI DE ROMANȚĂ”, simbol al unității culturale și sufletești dintre provinciile românești și între generațiile de interpreți care duc mai departe tradiția romanței românești – gen muzical de patrimoniu al culturii național.
Festivalul este organizat de Primăria și Consiliul Local Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște, în colaborare cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și Uniunea Muzicienilor din Moldova. Direcția artistică este asigurată de Asociația Culturală „Cetatea Romanței” Târgoviște.
Evenimentele se vor desfășura la Cinematograful „Independența” din Târgoviște, începând cu ora 18:00, fiind transmise integral în direct de TVR Folclor și TVR Craiova, iar seara de gală – și de Radio România Antena Satelor Programul festivalului
Cea de-a 58-a ediție include:Concursul de interpretare – 16 și 17 octombrie;Concursul de creație – 17 octombrie;Gala laureaților – 18 octombrie;Microrecitaluri „Crizanteme ale Romanței” (zilnic, 16–18 octombrie);Concertul omagial „Romanța poeziei eminesciene” – 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu;Concertul extraordinar „Poduri de Romanță” – 18 octombrie;Medalioane omagiale dedicate unor compozitori de prestigiu, între care Eugen Doga, Henry Mălineanu, Vasile Veselovski și Dumitru Caulea (Cernăuți);Moment In memoriam – „Mari voci ale Romanței”: Ioana Radu – 35 de ani de la trecerea în eternitate.
Participanți și acompaniament
La concursul de interpretare vor participa 19 concurenți, iar la concursul de creație, 17 compozitori din România, Republica Moldova, Ucraina, Germania, Austria, Elveția, SUA și Qatar.
Acompaniamentul va fi asigurat de Orchestra „Folclor” din Chișinău, dirijată de Adrian Nistreanu, și de Orchestra „Romanța” din București, condusă de Alexandru Ilie.
Juriu și prezentatori
Juriile vor fi formate din compozitori și interpreți de prestigiu, desemnați de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Uniunea Muzicienilor din Moldova și organizatorii festivalului.
Evenimentele vor fi prezentate de Alexandra Velniciuc, Octavian Ursulescu, Eda Marcus și Silviu Biriș.
Evenimente asociate
Programul Național de Concerte „Poduri de Romanță”, desfășurat în România și Republica Moldova, în parteneriat cu laureați ai edițiilor anterioare;
Programul Național Educațional „Tinerețea Romanței”, dedicat promovării romanței în rândul tinerilor;
Evenimentul „Tineretul și muzeele – UNESCO ’80”, organizat la Muzeul „Casa Romanței” și la Cinema Independența;
Expoziții florale, lansări editoriale și discografice, în foaierul cinematografului;
Omagiu corifeilor romanței – dedicat compozitorului Henry Mălineanu.
Bilete și transmisiuni
Biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete a Cinematografului „Independența”, Str. Libertății nr. 2-2C, Târgoviște (tel. 0374.871.823 / WhatsApp 0749.253.935), de marți până duminică, între orele 10:00 – 19:00.Festivalul este realizat în coproducție cu Televiziunea Română, având ca parteneri media Radio România, Revista „Actualitatea Muzicală” (UCMR), Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Cotidianul „Ultima Oră”.
„Crizantema de Aur” – patrimoniu și misiune culturală
De aproape șase decenii, „Crizantema de Aur” nu este doar un festival muzical, ci o instituție a memoriei culturale românești, care susține demersul de înscriere a Romanței în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, printr-un dosar comun România–Republica Moldova.