Browsing: anunturi in ziar
Priviți cerul! În serile de 30 și 31 august, Luna se va afla în preajma planetei Saturn. Le puteți vedea…
Pentru că tocmai am petrecut câteva zile cu noi înșine, cu gândurile și realitățile imediate, care cer sacrificii personale și…
Noaptea Muzeelor la Sate, marcată cum se cuvine și in județul Dâmbovița, până astăzi, 135 de obiective pot fi vizitate…
Evoluții remarcabile pentru tenismenul Cezar Papoe la ediția din acest an a Turneului ITF TCB Junior Trophy, găzduit de orașul…
România și-a încheiat participarea la competiția mondială cu rezultate extraordinare: o medalie de argint (titlu de vicecampion mondial) în proba…
Clasamentul Ligii 4 Seniori, gazdele au dominat ultima etapă, bifând șase succese, prin Potlogi, Ocnița, Titu, Burduca, Ziduri și Fieni.…
PMP spune că tragedia de la Crevedia arată că statul român nu a învăţat nimic din tragediile din trecut. După…
PNL anunță că președintele partidului, Ionel Ciucă a participat la sesiunea de deschidere a lucrărilor Reuniunii Anuale a Diplomației Române…
Implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență reprezintă o prioritate în contextul în care fondurile accesate și reformele realizate ajută…
Persoanele fizice se pot înscrie în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local până pe 29 septembrie 2023,…
