Browsing: anunturi in ziar
Ministrul Mircea Fechet a participat la un exercițiu de determinare a compoziției deșeurilor municipale, colectate. În acest mod, demnitarul a…
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației organizează sesiuni de instruire privind aplicația informatică dezvoltată pentru evaluarea vizuală rapidă a clădirilor.…
Deschiderea anului universitar 2023 – 2024, la Universitatea Valahia din Târgoviște, a fost o zi emoţionantă şi specială pentru noi toți.…
Elevii beneficiari ai unei pensii de urmaş, care au împlinit vârsta de 16 ani, au avut obligația să prezinte, până…
FK Miercurea Ciuc a câștigat meciul cu Chindia Târgoviște, din runda a 8-a a Ligii 2, grație golului marcat de…
Agenția Națională pentru Sport a marcat finalul ediției 2023 a Săptămânii Europene a Sportului printr-o conferință de presă organizată la…
Voinești, Gura Șuții, Titu și Urziceanca și-au câștigat jocurile din organizare proprie. Răzvad, Ziduri și Braniștea s-au întors cu toate…
PMP susţine demersul iniţiat de USR şi Forţa Dreptei de atacare la CCR a legii de majorare a taxelor şi…
PNL susține că orașele României vor avea aer mai curat după apariția pădurilor urbane, potrivit unui proiect al ministrului liberal…
PSD anunță că începând cu 1 octombrie, CNAS va demara un nou subprogram național de sănătate destinat persoanelor diagnosticate cu…
