De patru zile, România tace. De patru zile, de când a apărut informația privind diminuarea prezenței trupelor americane pe teritoriul țării, nicio voce oficială nu a ieșit să lămurească situația. Nu un comunicat, nu o declarație, nu o poziție fermă care să explice ce urmează. Doar tăcere.
Această tăcere este îngrijorătoare. Nu pentru că ar exista un pericol imediat, ci pentru că lipsa de reacție spune ceva despre felul în care se face guvernarea: în izolare, fără transparență și fără respect față de cetățeni. Într-un stat democratic, oamenii au dreptul să știe cum se modifică aranjamentele militare care le asigură securitatea, mai ales într-un context regional tensionat, cu un război la graniță.
Diminuarea trupelor americane nu trebuie privită neapărat ca un gest ostil. Poate fi o decizie tehnică, parte a unei reorganizări la nivelul NATO sau a unei rotații de forțe. Dar tăcerea autorităților transformă o simplă informație militară într-un subiect de panică și speculații.
În momente precum acesta, transparența este cel mai puternic instrument de securitate. O țară sigură este o țară informată. Când Guvernul tace, se instalează nesiguranța. Când Parlamentul nu este consultat, se pierd reperele democratice.
România nu are voie să lase impresia că este luată prin surprindere sau că este tratată ca un partener secundar. Este nevoie de o poziție clară, de o strategie asumată și de un mesaj către cetățeni: siguranța națională nu este negociabilă și prezența partenerilor strategici rămâne un pilon de stabilitate.
Pentru că, dincolo de decizii militare sau mișcări diplomatice, adevărata slăbiciune nu vine din exterior, ci din lipsa de reacție de la interior. România nu are nevoie de tăcere. Are nevoie de claritate, curaj și responsabilitate.
