Decizia administrației americane de a redimensiona o parte dintre forțele dislocate în Europa, inclusiv în România, vine într-un moment de maximă tensiune geo-strategică. În plin război de agresiune rus la granițele noastre, această mișcare obligă Bucureștiul la luciditate, coerență și reacție rapidă.
Totuși, această decizie nu este surprinzătoare. Intenția Statelor Unite de a-și recalibra prezența militară europeană era cunoscută de luni de zile, însă România pare că a fost luată prin surprindere. Dincolo de declarațiile oficiale și angajamentele publice, se vede un reflex pierdut: cel al anticipării și al dialogului strategic constant cu Washingtonul.
Mesajele alarmiste interne nu ajută la nimic. România, alături de aliații săi din NATO, continuă să asigure apărarea Flancului Estic și securitatea la Marea Neagră. În acest context, retragerea sau redistribuirea trupelor americane trebuie tratată cu calm și responsabilitate, dar și cu acțiune concretă.
Bucureștiul trebuie să contrabalanseze această decizie printr-o ofensivă diplomatică solidă și coordonată. România nu poate fi doar spectatorul deciziilor luate la Washington. Vocea noastră trebuie auzită clar în NATO, cu argumente, propuneri și inițiative strategice. O vizită oficială a președintelui la Casa Albă și o vizită de lucru a ministrului apărării la Pentagon nu mai sunt opțiuni, ci necesități urgente.
În paralel, România trebuie să accelereze programele de înzestrare și cooperarea economică în domeniul militar, să valorifice contextul pentru revitalizarea industriei naționale de apărare prin parteneriate strategice, proiecte comune și transfer de tehnologie. Birocrația, blocajele instituționale și lipsa de viziune trebuie eliminate imediat.
Totodată, implicarea activă în inițiativele europene de apărare, precum cadrul SAFE, nu contrazice angajamentele NATO, ci le completează. O poziție proactivă în Europa și un parteneriat consolidat cu Statele Unite sporesc credibilitatea României și întăresc securitatea regională.
Retragerea sau redistribuirea trupelor americane nu înseamnă sfârșitul angajamentului SUA, ci o ajustare într-un context global complex. România trebuie să fie parte activă a procesului, nu simplu spectator. Aceasta este și o lecție dură despre costul amatorismului în politică externă: profesionalismul, competența și predictibilitatea nu sunt opțiuni, ci condiții de supraviețuire pentru o țară care își dorește respect și încredere din partea partenerilor săi strategici.
