Șoferi rămași pietoni, polițiștii sunt la datorie, peste 200 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost la datorie și au continuat să acționeze pentru a asigura un climat de ordine și siguranță publică.
Activitățile au fost organizate în colaborare cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu.
Astfel, pe parcursul zilei de ieri, au fost organizate 83 de patrule și au fost desfășurate 5 acțiuni punctuale.
Polițiștii dâmbovițeni au intervenit în sprijinul cetățenilor și pentru gestiona 15 evenimente, 5 dintre acestea fiind sesizate prin Sistemul Unic pentru Apeluri de Urgență.
Pentru încălcarea normelor legale în vigoare, polițiștii au aplicat 178 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 31.840 de lei, au reținut 9 permise de conducere și au retras 8 certificate de înmatriculare.
De asemenea, polițiștii rutieri au acționat pe tronsoanele de drum intens circulate, în scopul prevenirii accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, combaterii vitezei excesive și consumului de substanțe psihoactive sau alcool, fiind utilizate 7 aparate pentru supravegherea traficului rutier și măsurarea vitezei de deplasare.
Urmărește observnews.ro și pe Google News