„ȘOARECI și OAMENI” de John Steinbeck, o poveste sensibilă, care merită citită.
Astăzi este despre marele și unicul Steinbeck… și trebuie să știți ce vă așteaptă! Vă așteaptă neprevăzutul în toate formele lui!
„Șoareci și oameni” de John Steinbeck este o nuvelă ce aparține esteticii realiste. Aceasta a fost publicată pentru prima dată în anul 1937, sub titlul “Of Mice and Men”. Este una dintre operele cele mai cunoscute ale autorului și se bazează pe experiența personală a scriitorului, constituind fascinația unui vis ce tinde să nu devină niciodată realitate.
Cartea de faţă, destul de scurtă dacă vorbim despre numărul de cuvinte ori de pagini, se caracterizează în primul rând prin simplitate. Autorul ne lasă să vedem cum stau lucrurile încă din primele pagini şi ne face să aşteptăm cu nerăbdare şi înfrigurare sfârşitul. Un sfârşit implacabil, care nu poate fi altfel decât tragic. O poveste intensă din punct de vedere emoțional, o alegorie la condiția umană și a vieții în general.
Modul în care este scrisă cartea este unul extrem de înduioșător, elementele prezentate îi dau aerul unui roman clasic, bine încrustat în timp, un roman sincer, ce te face să găsești ușor repere în lumea reală. Toată cartea însă are o notă melancolică, ce trebuie înțeleasă, studiată și analizată. “Roadele” nuvelei nu ne sunt servite direct pe tavă de autor. Cartea are și numeroase adaptări TV.
“— Geaba citeşti cărţi. Omu’ are ne¬voie de alţii lângă el. Omu’ se ticăloşeşte dacă n-are pe nimeni. Fie cum o fi, da’ să fie cineva lângă tine. Omu’ când e prea singur se mbolnăveşte.”
„Şoareci şi oameni, unul dintre romanele clasice ale literaturii secolului trecut, este o poveste cu nuanţe parabolice despre prietenie şi destin. Personajele centrale sunt doi lucrători sezonieri, George Milton, un tânăr inteligent şi inimos, şi Lennie Small, un uriaş naiv, cu o forţă incontrolabilă şi o întârziere mentală ce îl face să semene cu un copil mare. Cei doi bărbaţi, a căror înduioşătoare relaţie de prietenie ajunge să semene a dependenţă, se angajează ca lucrători la o fermă. Ei au un vis, un ideal, să strângă bani din care să-şi cumpere un loc al lor, unde să trăiască „din belşugu’ pămîntului”. Însă o serie de întâmplări tragice, provocate de naivitatea lui Lennie, de nepuținţa lui de a distinge răul de bine, le năruie speranţele.
Este o carte de analiză fină, construită magistral în jurul unor personaje care secătuiesc prin vină, ce abundă pe tot parcursul scrierii. O stare ce provine din străfundurile minții și răzbate cu violență la suprafață, iar autorul îţi intră în suflet şi refuză să te părăsească, te răscolește, fascinează și cutremură în egală măsură.
În operele lui John Steinbeck, personajele deţin toată puterea. Ele gestionează şi controlează fiecare element al poveştii, nu autorul. Ele te sfâşie şi te torturează, te seduc şi te abandonează, te mint şi te înșală, fără remuşcări sau regrete. Te atrag în capcane şi te fac să te îndoieşti de propriile decizii, de propria judecată, până când uiţi să diferenţiezi binele de rău, prietenul de duşman, eroul de antagonist.
Ca în multe dintre romanele de succes, corespondentul feminin are un rol definitoriu, care în cazul de față simbolizează păcatul şi ispita. Ea este mărul discordiei. Ea corupe şi seduce sub masca inocenței prefăcute, pozând în soţia neştiutoare şi cuminte, ce îşi doreşte (doar) puţină companie şi un suflet dispus să o asculte. Cât de multă răutate se ascunde în spatele unui zâmbet şi a unei cerinţe nevinovate, rostită cu sfială, cu ochii în pământ şi mâinile ascunse cuminte la spate.
Să nu uitați, să citiți această carte cu indulgență pentru tot ceea ce ne înconjoară. Și pătrundeți taina povestirii specifică autorului. Cel mai important de reținut:
„Nimic din ceea ce trăiește și moare, nu poate fi păstrat la infinit.”
