Shaorma cu de toate… cam așa a arătat conferința de presă de vineri a premierului Bolojan. De la cumulul pensiei cu salariul, la hidrocentrale, la colectarea de taxe și până la comasarea instituțiilor – un amalgam de declarații fără cap și fără coadă, care trădează improvizația și lipsa de viziune.
Reforma? Pe nicăieri. Poate doar în imaginația premierului.
La finalul zilei, rămân cifrele. Iar cifrele spun mai mult decât orice discurs. Obsesia premierului de a concedia „otova” 13.000 de angajați din administrație ar aduce o economie netă de doar 1,15 miliarde de lei pe an, adică 0,06% din PIB. Cu alte cuvinte – aproape nimic.
În schimb, consecințele sunt cât se poate de vizibile: haos în instituții, blocaje în servicii publice și o administrație paralizată de teama restructurărilor.
După 100 de zile de la lansarea așa-zisei „reforme Bolojan”, deficitul bugetar depășește 120 de miliarde de lei, la fel ca anul trecut. Singura diferență este că, între timp, inflația cu două cifre a erodat și mai mult veniturile românilor.
În același timp, evaziunea fiscală continuă să facă ravagii: peste 160 de miliarde de lei anual, o sumă de peste 100 de ori mai mare decât economiile din concedieri.
Da, reducerea cheltuielilor este o urgență.
Da, reforma statului este o urgență.
Dar cea mai mare urgență este stimularea economiei, combaterea evaziunii și oprirea risipei instituționalizate.
România are nevoie de măsuri reale, nu de experimente politice. De aceea, direcția corectă este clară: impozitare progresivă, echitate fiscală și aplicarea unui program de stimulare economică, așa cum propune președintele Sorin Grindeanu. Doar aceste măsuri pot aduce dezvoltare – nu austeritate, nu frică, nu blocaje.
Pentru că, în final, obsesia de a concedia cât mai mulți oameni nu înseamnă reformă.
Înseamnă haos. Înseamnă criză socială. Și, inevitabil, criză economică.
România are nevoie de stabilitate și viziune, nu de o „shaorma cu de toate” servită la conferințele de presă ale premierului. Pentru că dintr-o asemenea „rețetă”, în loc de reformă, nu rămâne decât gustul amar al improvizației.
