Sfânta Mănăstire Bunea este un monument istoric cu arhitectură tipică vremii domniei lui Matei Basarab, situată pe culmea dealului Vulcana, la 630 metri altitudine, cu expunere sud-estică, înconjurată de păduri de foioase: fag, stejar, ulm, anin şi paltin, şi a fost construită în anul 1654 de vel vistierul Bunea Grădişteanu.
Ca să ajungi la Bunea, porneşti de la Târgovişte, cu maşina sau microbuzul, un drum de 18 kilometri până în satul Vulcana Băi, unde întâlneşti un indicator care-ţi arată cărarea spre mănăstire. Pelerinii urcă prin pădurea deasă de fag, pe un drum de aproximativ 2,5 km. Peisajul este mirific, iar liniştea, îmbătătoare.
Ajunși la poarta Mănăstirii Bunea, îi întâmpină o pajişte bogată, la capătul căreia se zăreşte mânăstirea. În pustietatea pădurii, redescoperi intensitatea lucrurilor simple: pâinea, apa şi rugăciunea netulburată. Istoria acestui aşezământ monahal se pierde în negura timpului. Schitul vechi ar fi fost construit pe vremea lui Matei Basarab, ctitor fiind boierul Bunea Grădişteanu. Grota lui Bunea. Legenda locului spune că Bunea ar fi fost urmărit de turci şi s-ar fi ascuns într-o grotă aflată mai jos cu circa 100 de metri de locul unde a înălţat mai târziu mănăstirea.
Alţii zic că Bunea, ca de altfel mulţi alţi boieri, ar fi fost urmărit de dorobanţii şi şeimenii sîmbriaşi. Aceştia s-au răsculat împotriva domnitorului Matei Basarab, după lupta de la Finta. Nu şi-au primit plata şi au trecut la represalii. Bunea a mulţumit lui Dumnezeu că a scăpat cu viaţă, ridicând, în anul 1654, mănăstirea care-i poartă acum numele.
Grota există şi astăzi. De-a lungul vremii, a fost folosită de călugării pustnici, care urcau aici cu ajutorul unei scări şi rămâneau în peşteră săptămâni în şir pentru post şi rugăciune. Pelerinii nu ratează momentul de a vizita şi grota, considerând-o a fi un lăcaş protejat de Dumnezeu. Călugării sunt primitori. Deschişi. Dornici de a comunica, de a-i povăţui pe cei aflaţi la ananghie.
Au în permanenţă pregătite câteva camere pentru oaspeţi. Cei care au ajuns la Mănăstirea din pădurile Vulcanei Băi spun că s-au simţit mai aproape de Dumnezeu, iar liniştea şi aerul curat au darul să-i ajute să-şi cureţe mintea şi sufletul. Mănăstirea Bunea e ca sălaşul unui sihastru. Zidurile înalte şi despărţitoare de lumea cea lumească lipsesc.
În inima dealului, pădurea străveche, cu trunchiuri de stejari seculari, e deopotrivă poartă împărătească şi scut. Nimic din zarva lumii şi a războaielor din jur nu răzbate până aici. La Bunea, în pustietatea pădurii, redescoperi intensitatea lucrurilor simple: pâinea, apa şi rugăciunea netulburată.
Izolarea îi păzeşte pe călugări de zavera politică şi de toată mizeria tranziţiei, dar răutatea lumii nu are stavile. În stranele lor tocite de ani, călugării îşi potrivesc paşii pe nevăzutele trepte duhovniceşti, rugându-se nu pentru necazurile lor, ci pentru cei ce sunt cu adevărat strâmtoraţi de sărăcie, boli şi războaie, pentru mântuirea acestei lumi.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News
