Ședința Consiliului Județean Dâmbovița s-a desfășurat într-un climat calm, fără dezbateri aprinse sau tensiuni politice. Toate proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi au fost votate în unanimitate.
La întâlnire a fost prezent și prefectul județului, Marian Tănase, în calitate de invitat, alături de președintele CJD, Corneliu Ștefan.
Printre proiectele aprobate se numără:

– Construirea unor poduri pe DJ 702, în comuna Ludești, obiective esențiale pentru siguranța circulației;
– Asfaltarea drumurilor comunale din Ocnița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală;
– Construirea unui pod peste râul Dâmbovița, pe DJ 702D, în comuna Dragomirești;
– Finalizarea unor lucrări la infrastructura rutieră din comuna Nucet – șanțuri betonate, trotuare și podețe de acces la proprietăți, pe o lungime de 750 metri.
Consilierii au aprobat și sprijin financiar pentru instituții de cult din județ, contribuind astfel la susținerea activităților religioase și sociale desfășurate de acestea.
În încheiere, consilierii județeni au primit programul oficial al evenimentului „Zilele Județului Dâmbovița”, care va avea loc între 30 mai – 4 iunie 2025, o manifestare cultural-artistică și sportivă de amploare.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News

