Ieri, 15 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați de directorul unei unități de învățământ din localitate, cu privire la un incident violent petrecut în incinta școlii.
Din primele cercetări, un tânăr de 19 ani ar fi pătruns în școală și ar fi agresat un elev de 17 ani cu un obiect contondent. Victima a fost transportată de urgență la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În urma acestui incident, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Ulterior, tânărul de 19 ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, fiind cercetat în cadrul dosarului penal. Astăzi. 16 ianuarie 2026, acesta va fi prezentat magistraților pentru luarea unei măsuri preventive.
Autoritățile fac precizarea că procedurile de urmărire penală sunt în conformitate cu Codul de procedură penală și nu afectează principiul prezumției de nevinovăție.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a circumstanțelor și luarea măsurilor legale necesare.
Potrivit comunicatului oficial al ISJ Dâmbovița, agresiunea s-a produs într-o sală de clasă, în prezența unor elevi, iar scena a fost surprinsă probabil de camerele de supraveghere. Victima a primit îngrijiri medicale, iar starea sa este monitorizată. Agresorul a fost identificat și se află în atenția organelor de cercetare.
Măsuri dispuse de ISJ Dâmbovița:
Verificarea respectării măsurilor de securitate în unitatea școlară.
Analiza modului de reacție a personalului liceului.
Luarea de măsuri pentru prevenirea unor astfel de incidente, inclusiv securizarea spațiilor și restricționarea accesului persoanelor străine.
ISJ subliniază că siguranța elevilor reprezintă o prioritate, iar instituția va colabora cu autoritățile locale și conducerea școlii pentru a asigura un climat educațional sigur. De asemenea, elevii și familiile acestora vor primi suport emoțional și consiliere, iar martorii evenimentului vor fi sprijiniți pentru consolidarea valorilor civice, solidarității și respectului reciproc. În contextul situațiilor care pot afecta siguranța, ISJ reamintește că apelul la 112 este soluția imediată pentru protecția persoanelor și intervenția rapidă a autorităților.

