Cetățenii județului Dâmbovița au ocazia să se întâlnească miercuri, 20 august, cu reprezentantul instituției Avocatul Poporului, între orele 10:00 – 14:00, pentru a primi consiliere și a-și prezenta problemele.
Audiențele se vor desfășura la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, pe str. Lt. Stancu Ion, nr. 35, Corpul G, în fosta clădire a Facultății de Științe Economice din cadrul Universității Valahia, vizavi de Decathlon, în spatele Pieței 1 Mai.

Aceasta este o oportunitate pentru cetățeni de a beneficia de asistență juridică gratuită și de a aduce în atenția instituției situații care necesită sprijinul Avocatului Poporului. Programul de audiențe la acest sediu a fost stabilit începând cu 9 iulie 2025.
Reprezentanții instituției recomandă programarea prealabilă și respectarea intervalului orar pentru a asigura o desfășurare eficientă a întâlnirilor.

