Un proiect de lege aflat în dezbatere în Parlament propune ca apa potabilă să fie oferită gratuit în toate instituțiile publice din România, inclusiv în școli, unități sanitare, gări, aeroporturi, stații de metrou și alte noduri de transport. Măsura vizează asigurarea accesului liber la apă potabilă pentru toți cetățenii, astfel încât oamenii să nu mai fie nevoiți să cumpere apă îmbuteliată atunci când se află în spații publice.
Proiectul urmărește, de asemenea, combaterea inechității sociale, oferind un sprijin indirect persoanelor cu venituri reduse și celor care petrec mult timp în instituțiile vizate. Accesul gratuit la apă potabilă ar trebui să fie garantat prin instalarea de dozatoare sau puncte de alimentare, astfel încât fiecare cetățean să poată beneficia de resursa esențială fără costuri suplimentare.
Pentru ca această inițiativă să intre în vigoare, proiectul trebuie adoptat de Parlament și apoi promulgat de Președintele României. Autorii legii susțin că implementarea acesteia va contribui nu doar la protecția sănătății publice, prin încurajarea consumului de apă, dar și la reducerea deșeurilor de plastic generate de sticlele de apă îmbuteliată.
Dacă va fi aprobat, România s-ar alătura altor țări europene care au implementat deja politici similare pentru a facilita accesul gratuit la apă potabilă în spațiile publice și a promova un stil de viață sănătos.

