Târgoviște a fost din nou gazda unui eveniment cultural de excepție! Concertul „Primăvara Clasică Europeană”, devenit deja o tradiție în Târgoviște, a avut loc la Cinematograful Independența, de Ziua Europei – 9 Mai.

Sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, Orchestra Simfonică „Muntenia” a oferit un repertoriu deosebit, însoțit de nume de mare prestigiu ale muzicii clasice românești. Mădălina Stephanie Radu, Daria Lupu, Vlad Miriță, Alin Stoica și Alexandru Costea au cucerit publicul cu prestațiile lor de înaltă ținută, transformând seara într-un adevărat festin pentru iubitorii muzicii clasice.
Ediția a VIII-a a acestui concert a fost o adevărată sărbătoare a culturii europene, în care simțurile celor prezenți au fost răsfățate de sunetele minunate ale unor lucrări clasice celebre. Publicul nu a ezitat să aprecieze prestațiile artiștilor, răsplătindu-le cu ropote de aplauze.
Un eveniment care a demonstrat, încă o dată, că Târgoviște este un oraș în care cultura europeană este sărbătorită cu pasiune și respect!
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News

