Primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu, dă asigurări locuitorilor că investițiile finanțate prin Programul Național „Anghel Saligny” se desfășoară conform planului și nu există riscuri de oprire a lucrărilor.
Cele trei proiecte majore din Voinești
-Modernizarea străzilor din satul Suduleni – valoare 5.126.273 lei, proiect finalizat și recepționat în toamna anului trecut;

– Extinderea sistemului de canalizare în Voinești și Gemenea Brătulești – valoare 5.295.161 lei, lucrări realizate în proporție de 90%;
– Înființarea și extinderea rețelei de gaze naturale în toate cele 8 sate ale comunei – valoare 21.191.079 lei, lucrări aflate tot la 90% execuție.
„Toate cele trei proiecte vor fi finalizate conform contractelor de finanțare. Nu există niciun risc ca aceste lucrări să fie sistate. Valoarea totală a investițiilor depășește 6 milioane de euro”, a precizat edilul, mulțumind echipelor implicate în derularea acestor proiecte.

