Primăria Municipiului Târgoviște anunță redeschiderea oficială a bazinului olimpic din cadrul Complexului de Natație, începând cu data de 5 mai 2025, după finalizarea unei serii de lucrări de igienizare, întreținere și modernizare a facilităților.
Primarul municipiului a transmis că intervențiile au fost esențiale pentru a garanta condiții de siguranță și confort pentru toți utilizatorii:
„Suntem fericiți să redeschidem acest spațiu de referință pentru Târgoviște. Bazinul olimpic a fost igienizat complet și este pregătit să primească din nou sportivii și toți cei care iubesc înotul.”

Printre lucrările efectuate se numără:
- curățarea și dezinfectarea completă a bazinului,
- verificarea instalațiilor tehnice,
- refacerea zonelor de acces și vestiarelor,
- asigurarea parametrilor optimi de climatizare și iluminat.
Complexul de Natație Târgoviște continuă să fie un centru sportiv important, atât pentru antrenamentele de performanță, cât și pentru activitățile recreative.
Reprezentanții instituției au mulțumit cetățenilor pentru înțelegere și i-au invitat să revină în număr cât mai mare:
„Vă așteptăm într-un spațiu modernizat, curat și sigur. Este o bucurie să redăm comunității unul dintre cele mai frumoase locuri dedicate sănătății și mișcării.”
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News

