Primăria Târgoviște anunță că, în perioada 23–29 iulie 2025, va avea loc a doua acțiune de dezinsecție prin pulverizare aeriană pe raza municipiului, inclusiv în cartierele Priseaca și Sagricom. Intervențiile se vor desfășura zilnic, în intervalul 05:45 – 10:00, și vizează combaterea insectelor de disconfort, precum țânțari, muște, omizi, tigru de platan și gândaci.
În cazul în care condițiile meteo vor fi nefavorabile (ploaie, vânt puternic, grindină), acțiunea va fi reprogramată pentru prima zi cu vreme favorabilă.

Tratamentele vor fi efectuate cu AQUA-K-OTHRINE EW 20, un insecticid avizat de Ministerul Sănătății, sigur pentru populație, dar eficient împotriva dăunătorilor.
Atenție, apicultori! Autoritățile recomandă închiderea stupilor sau relocarea acestora la minimum 10 km de zonele vizate, pentru evitarea intoxicațiilor la albine. De asemenea, pășunatul și consumul de fructe în zonele tratate trebuie evitate pentru o perioadă scurtă după aplicarea substanțelor.
Acțiunea face parte din campania anuală a administrației locale de menținere a unui mediu sănătos, prin reducerea riscurilor asociate cu înmulțirea insectelor în sezonul cald.

