Tinerii profesioniști din educației și sănătate care lucrează în municipiul Târgoviște au primit ieri ,cheile noilor locuințe ANL. Este vorba despre 48 de locuințe destinate specialiștilor în sănătate și învățământ, situate pe Bulevardul „Regele Ferdinand” din municipiu, împărțite egal între cele două categorii profesionale, câte 24 de unități pentru fiecare.
Locuințele au fost construite de Agenția Națională a Locuinței (ANL) și beneficiază de regim special de locuințe de serviciu, nefiind prevăzute pentru achiziție. În cadrul eforturilor de a asigura condiții cât mai bune pentru medici și cadre didactice, Primăria Târgoviște a pus la dispoziție terenul, racordurile la utilități și iluminatul public, amenajând totodată parcarea și trotuarele.

Primarul Daniel Cristian Stan a declarat:„Este un moment important pentru Târgoviște și pentru toți cei care au așteptat ani de zile aceste locuințe. Ne dorim ca medicii și cadrele didactice să beneficieze de condiții bune și sigure, iar acest proiect demonstrează implicarea administrației locale în sprijinirea comunității și a profesiilor esențiale.”
Cu toate acestea, edilul a atras atenția asupra situației locuințelor ANL pentru tineri din cartierul SAGRICOM, unde terenul a fost predat către ANL în 2003, dar lucrările nu au avansat semnificativ, iar costul investiției a crescut considerabil. Ultimii indicatori aprobați în 2022 se ridică la peste 81 milioane lei, comparativ cu aproximativ 44 milioane lei în 2019, ceea ce ridică întrebarea cine va suporta costurile suplimentare dacă proiectul va fi reluat astăzi.