În ultimele două zile, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat la cea de-a 169-a sesiune a Comitetului European al Regiunilor, unde au avut loc dezbateri de mare importanță privind parteneriatele internaționale, statul de drept, politica energetică, adaptarea la schimbările climatice și rolul regiunilor în atingerea priorităților strategice ale Uniunii Europene.
Potrivit președintelui CJ, aceste discuții contribuie la consolidarea rolului autorităților locale în procesul decizional european, oferind județului Dâmbovița acces la idei și proiecte relevante pentru dezvoltarea comunității.
Întâlniri cu mediul de afaceri și reprezentanți din Republica Moldova
La invitația lui Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, Corneliu Ștefan a avut o întâlnire cu reprezentanți ai unor companii importante din Republica Moldova, unde s-au discutat subiecte precum:digitalizare și inovare tehnologică, energie și politici sustenabile,investiții și sprijin pentru mediul de afaceri
Președintele CJ Dâmbovița a subliniat că discuțiile au fost constructive și orientate către proiecte reale, iar dialogul european aduce idei, contacte și oportunități care pot fi implementate la nivel local, în beneficiul comunităților din județ.
„Cooperarea rămâne cea mai bună cale de a aduce dezvoltare reală în județul Dâmbovița”, a transmis Corneliu Ștefan.


