Începând de astăzi, Instituția Prefectului – Județul Dâmbovița își desfășoară activitatea într-un nou sediu, situat pe Bulevardul Regele Carol I, nr. 62, în clădirea fostului Inspectorat Școlar Județean, aflată în vecinătatea Inspectoratului de Poliție Județean.
Decizia mutării vine în contextul unei reorganizări administrative menite să eficientizeze activitatea instituției și să asigure condiții mai bune de lucru atât pentru angajați, cât și pentru cetățenii care apelează la serviciile prefecturii.
Reprezentanții instituției precizează că este posibil ca, în perioada imediat următoare, să apară mici sincope în procesarea cererilor, din cauza relocării echipamentelor de comunicații. „Depunem toate eforturile pentru ca tranziția să fie cât mai scurtă și cu impact minim asupra activității curente. Revenirea la programul normal de lucru este o prioritate”, a transmis prefectul Marian Tănase.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News


