Polițiștii din Găești au depistat pe DN 7, în orașul Găești, un bărbat din comuna Hulubești, în timp ce conducea un autoturism ce tracta o remorcă. În aceasta se afla o cantitate de 270 kilograme de pește, destinată comercializării.
Verificările efectuate împreună cu reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Dâmbovița au relevat că peștele nu era transportat conform normelor sanitare veterinare, iar mijlocul de transport nu era autorizat sanitar-veterinar și nu dispunea de spațiu adecvat pentru aprobare comercială.
Ca urmare a constatărilor, transportatorul a fost sancționat contravențional conform H.G. nr. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, primind o amendă de 2.700 lei.
De asemenea, întreaga cantitate de 270 kg de pește a fost neutralizată prin utilizarea de substanțe chimice, pentru a preveni riscurile asupra sănătății consumatorilor.
Reprezentanții Poliției și ai DSVSA Dâmbovița atrag atenția operatorilor economici și persoanelor care transportă alimente că respectarea normelor sanitare veterinare este obligatorie, iar nerespectarea acestora poate pune în pericol sănătatea publică și atrage sancțiuni drastice.

