În ultimele 24 de ore, polițiștii din județul Dâmbovița au desfășurat 7 acțiuni punctuale și au instituit 11 filtre rutiere, ca parte a misiunilor de prevenire a faptelor antisociale și creșterea siguranței rutiere.
Forțele de ordine au intervenit la 61 de evenimente, dintre care 57 au fost semnalate prin 112, au controlat peste 150 de autovehicule, au legitimat peste 300 de persoane și au testat peste 100 de șoferi pentru depistarea consumului de alcool.
În urma acțiunilor, au fost aplicate 262 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 101.000 de lei, dintre care 215 pentru încălcări ale regulilor de circulație, inclusiv 84 pentru depășirea limitei legale de viteză. Totodată, polițiștii rutieri au reținut 20 de permise de conducere și au retras 5 certificate de înmatriculare.
Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița continuă aceste acțiuni pentru menținerea ordinii publice și reducerea riscului rutier, transmit autoritățile.