În ultimele 24 de ore, polițiștii au aplicat peste 300 de sancțiuni contravenționale, au reținut 5 permise de conducere și au retras 5 certificate de înmatriculare
Ieri, 11 mai, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat activitățile circumscrise menținerii ordinii și liniștii publice, în acest sens fiind organizate 14 acțiuni punctuale.
De asemenea, polițiștii rutieri au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea și combaterea accidentelor de circulație, fiind reținute 5 permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare.
În cursul zilei de ieri, polițiștii au constatat 343 de abateri de natură contravențională și au aplicat amenzi în valoare de 66.515 lei.
Totodată, au fost organizate 66 de patrule de ordine și siguranță publică, au fost utilizate 62 de mijloace, iar polițiștii au fost solicitați să intervină la 33 de evenimente, dintre care 24 au fost sesizate prin SNUAU 112.
Au fost sesizate 11 infracțiuni, dintre care 5 au fost contra persoanei și 5 contra patrimoniului.
În continuare, polițiștii se află la datorie, fiind pregătiți să intervină în sprijinul cetățenilor.
Urmărește observnews.ro și pe Google News