Administrația Națională de Meteorologie anunță un episod de vreme severă pentru începutul săptămânii viitoare. În intervalul 17 – 23 noiembrie, România va fi traversată de un front atmosferic rece, care va aduce ploi abundente, intensificări ale vântului, scăderi semnificative de temperatură și ninsori la munte, cu posibilitate de viscol în zonele înalte
Luni, 17 noiembrie – Ploi și vânt puternic
Nebulozitatea se accentuează încă din prima parte a zilei, iar ploile se extind după-amiaza în Banat, Crișana și Maramureș, urmând ca noaptea să cuprindă și Oltenia și Transilvania. Vor fi în special averse, uneori însoțite de descărcări electrice, iar în zonele montane din vest și nord cantitățile de apă pot ajunge la 10–20 l/mp.
La altitudini mari apar precipitații mixte.
Vântul va sufla puternic la munte, cu rafale de 80–100 km/h, iar în vest sunt posibile intensificări de 50–70 km/h.
Marți, 18 noiembrie – Răcire accentuată și ninsori la munte
Răcirea cuprinde jumătatea nord-vestică a țării, în timp ce sud-estul rămâne cu valori peste media perioadei.
Ploile continuă în sud, est și centru.
La munte, ninsorile devin predominante, iar treptat, în zonele submontane, pot apărea lapoviță și ninsoare.
Vântul se menține moderat, cu ușoare intensificări în est și la munte.
Miercuri, 19 noiembrie – vreme rece în toată țara
Răcirea se extinde și în sud-est, astfel că temperaturile vor reveni la valori normale pentru mijloc de noiembrie.
Cerul va rămâne în mare parte noros, cu ploi în majoritatea regiunilor, iar la munte – lapoviță și ninsoare, în special la altitudini mari.
Vântul va avea unele intensificări, mai ales în zona montană.
Meteorologii recomandă atenție sporită în zonele montane, unde viscolul și condițiile de iarnă pot produce dificultăți de deplasare, dar și în regiunile vestice, afectate de rafale puternice de vânt.

