Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița anunță că sunt disponibile, în această perioadă, 407 locuri de muncă vacante, oferite de angajatori din județ.
Posturile sunt adresate atât persoanelor fără calificare, cât și celor cu experiență sau studii superioare. Printre meseriile cele mai căutate se numără: agent de vânzări, vulcanizator, agent de securitate, șofer, vânzător, lucrător în bucătărie, instalator, confecționer articole textile, curier, ajutor bucătar, electrician, lăcătuș mecanic, casier, macaragiu, croitor, mecanic auto și ambalator manual.

Pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite posturi precum: specialist resurse umane, inginer mecanic, inginer electroenergetică, șef de șantier, șef proces fabricație, agent transporturi, specialist în domeniul calității, referent operații între sedii, profesor în învățământul preșcolar și agent de vânzări.
De asemenea, pentru muncitorii necalificați există oportunități de angajare în agricultură, construcții și confecții textile.
Persoanele interesate pot obține informații suplimentare la numărul de telefon 0245/620635 sau pe site-ul AJOFM Dâmbovița.