Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, în colaborare cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Dâmbovița, au documentat și destructurat un grup infracțional organizat specializat în proxenetism, cu activități în România și mai multe țări din Europa.
Din probele administrate a reieșit că, începând cu martie 2017, patru persoane au constituit această grupare, la care au aderat ulterior și alte persoane cercetate în cauză. Grupul a acționat coordonat pentru obținerea unor sume importante de bani prin înlesnirea practicării prostituției de către aproximativ 20 de tinere, atât pe teritoriul României, cât și în Italia, Germania, Franța și Marea Britanie.

Victimele erau induse în eroare prin manipulare emoțională, fie prin pretextul unei relații sentimentale, fie sub masca asigurării protecției, și forțate să practice prostituția în beneficiul grupului. Gruparea controla strict atât victimele, cât și sumele obținute din activitatea infracțională.

În cadrul unei acțiuni de amploare, au fost puse în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară în Găești (Dâmbovița) și în comune din județul Argeș (Vulturești, Moșoaia, Ștefănești). Au fost ridicate bijuterii din aur, peste 43.800 euro, 14.900 lei, dispozitive de stocare a datelor, documente și alte mijloace de probă. Totodată, urmează să fie instituit sechestru asupra a două autoturisme de lux.
Pe 18 iunie, 10 persoane cu vârste între 23 și 52 de ani au fost reținute pentru 24 de ore, iar ieri, 19 iunie, a fost sesizat Tribunalul Dâmbovița cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Operațiunea a beneficiat de sprijinul brigăzilor de combatere a criminalității organizate din Pitești, Ploiești și Buzău, al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, polițiștilor din IPJ Dâmbovița și al jandarmilor Grupării Mobile din Ploiești și Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.
Se reamintește că, pe durata procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile legale conform Codului de Procedură Penală.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News