O amplă acțiune desfășurată în localitatea Bălteni, comuna Conțești, în cadrul operațiunii naționale JUPITER, s-a încheiat cu descoperirea a aproximativ 40 de tone de deșeuri, sancțiuni de peste o jumătate de milion de lei și cinci rețineri.

Acțiunea a fost coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române, cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Serviciul de Ordine Publică din cadrul IPJ Dâmbovița și Jandarmeriei Dâmbovița sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari.
Cupru ars ilegal și amenzi uriașe

Dintre deșeurile identificate, aproximativ 5 tone ar fi reprezentat cupru obținut prin arderea ilegală a unor componente metalice, activitate cu impact major asupra mediului.
Pentru neregulile constatate în domeniul protecției mediului, polițiștii, alături de Garda de Mediu, au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 560.000 de lei, conform O.U.G. 195/2005.
Rețineri și audieri
În vederea continuării anchetei, au fost puse în executare 16 mandate de aducere, persoanele vizate fiind duse la sediul poliției pentru audieri. În urma administrării probatoriului, cinci persoane au fost reținute pentru 24 de ore și urmează să fie prezentate instanței în cursul zilei de 4 iunie, pentru dispunerea unor măsuri preventive.
Activitate desfășurată în forță
Intervenția din teren a fost sprijinită de luptători ai Serviciilor pentru Acțiuni Speciale (mascați), jandarmi, dar și reprezentanți ai Gărzii de Mediu.
Din cercetări a reieșit că, începând cu luna februarie, persoanele implicate ar fi colectat deșeuri feroase și neferoase din dezmembrarea unor vehicule, folosind incendierea ca metodă de extragere a metalelor, fapt ce a generat un impact negativ asupra mediului.Reamintim că urmărirea penală este o etapă a procesului penal care nu încalcă prezumția de nevinovăție.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News