Municipiul Târgoviște confirmă încă o dată că performanța administrativă aduce rezultate vizibile: potrivit datelor oficiale furnizate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, orașul se află pe primul loc la nivel național în ceea ce privește atragerea fondurilor europene, în perioada 2019–2023.
Dublă performanță pentru municipiul-reședință de județ


Lider național între municipiile reședință de județ cu mai puțin de 100.000 de locuitori – valoarea totală a proiectelor eligibile: 2,25 miliarde lei.
Lider și la fonduri europene atrase pe cap de locuitor – 33.539 lei/locuitor, o valoare de 2,78 ori mai mare decât orașul de pe locul doi.
Fonduri care schimbă fața orașului
Proiectele implementate prin finanțări europene vizează modernizarea infrastructurii rutiere și educaționale, dezvoltarea serviciilor publice, digitalizarea și investiții în mediu. Toate acestea contribuie direct la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la creșterea atractivității municipiului.
Recunoaștere și colaborare
„ Fondurile europene și performanța administrativă sunt repere pentru dezvoltarea unei comunități! Mulțumiri domnului director Liviu Gabriel Mușat și întregii echipe ADR Sud-Muntenia pentru sprijinul constant acordat”, au transmis reprezentanții administrației locale.

