Astăzi, 11 iunie, Târgoviștea devine gazda unui moment important din calendarul sportiv național: finala Cupei României la Fotbal Feminin, care aduce față în față echipele FC Farul Constanța și AFK Csikszereda Miercurea Ciuc. Partida se va desfășura pe Stadionul „Eugen Popescu”, începând cu ora 17:00, și promite un adevărat spectacol sportiv.

Pentru ca meciul să se desfășoare în cele mai bune condiții de siguranță și fairplay, Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniul ordinii publice, va asigura măsurile necesare pentru protejarea spectatorilor și buna desfășurare a evenimentului.

Accesul publicului se va face începând cu ora 15:30, pe baza biletelor puse la dispoziție de către Federația Română de Fotbal. Intrarea se va realiza prin Tribuna 1 a stadionului, iar ordinea în interior va fi menținută de agenții societății de pază și protecție, angajați de organizatori.
Pentru evitarea aglomerației și a oricăror situații neplăcute, organizatorii recomandă spectatorilor:să ajungă din timp la stadion; să coopereze cu personalul de securitate la verificările de acces; să supravegheze copiii pe tot parcursul evenimentului;să respecte indicațiile forțelor de ordine.
Este strict interzis accesul cu băuturi alcoolice, materiale pirotehnice sau alte obiecte periculoase. De asemenea, persoanele aflate în stare de ebrietate sau care provoacă dezordine riscă să fie sancționate și îndepărtate din incinta stadionului.
Jandarmeria Dâmbovița face apel la spiritul de fairplay al tuturor participanților, încurajând un comportament civilizat și responsabil, astfel încât finala să fie o sărbătoare a fotbalului feminin, fără incidente.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News

