Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au efectuat, la data de 6 august, două percheziții domiciliare în municipiul Târgoviște, vizând persoane cu vârste cuprinse între 26 și 59 de ani, cercetate într-un dosar penal privind infracțiuni de lovire sau alte violențe.

În timpul acțiunilor, polițiștii au ridicat mai multe obiecte contondente, care vor fi utilizate pentru completarea probatoriului. Totodată, au fost puse în aplicare opt mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul poliției pentru audieri.

Operațiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și al jandarmilor din Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița.
Reamintim că toate persoanele implicate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile procesuale conform Codului de procedură penală.

