Dacă achiziționați produse sau servicii de asigurare prin mijloace electronice, este foarte important să aveți în vedere următoarele aspecte:
• Încheiați contractul de asigurare după ce vă asigurați că vă sunt prezentate toate aspectele prevăzute de cadrul legal. Acordați atenție tuturor aspectelor prezentate de entitățile care comercializează contracte de asigurare prin mijloace electronice.
• Nu încheiați o asigurare dacă nu sunteți convinşi că ați înțeles produsul respectiv şi nu v-au fost prezentate informațiile necesare. Condițiile contractuale dintr-o asigurare facultativă pot diferi de la o societate de asigurare la alta, atât în ceea ce priveşte riscurile asigurate, riscurile excluse, valoarea franşizei (dacă este cazul) şi alte elemente specifice, cât şi în ceea ce priveşte primele de asigurare şi condițiile de plată a acestora.
• Acordați o deosebită atenție contractului de asigurare. Citiți contractul cu atenție, în special capitolul unde vă sunt prezentate excluderile şi capitolul unde vă sunt prezentate drepturile şi obligațiile stabilite prin contractul de asigurare.
• De asemenea, citiți cu atenție partea din contract destinată comisioanelor şi eventualelor taxe aferente contractului de asigurare. Dacă acestea nu sunt prevăzute în contract, solicitați lista integrală a comisioanelor, taxelor şi tarifelor aferente asigurării respective, pentru a cunoaşte care va fi prețul final de plată.
• Asiguratului nu îi pot fi impuse costuri, taxe sau comisioane legate de activitatea de reasigurare. Aceasta este în sarcina asigurătorului.
• Valoarea franşizei trebuie precizată în contractul de asigurare sau pe polița de asigurare.
• Acordați atenție precizărilor care conduc la informarea dumneavoastră prin intermediul paginii de internet a asigurătorului. Dacă nu sunteți de acord cu o astfel de informare, solicitați calea de comunicare care să vă poată fi accesibilă prin care să vă fie aduse la cunoştință modificări ale condițiilor de desfăşurare a asigurării.
• Secțiunea „Termeni şi condiții” trebuie să facă referire la produsul sau serviciul de asigurare şi nu la utilizarea unui site de internet. Drept urmare, acordați atenție ce opțiuni bifați ca fiind acceptate atunci când cumpărați prin intermediul internetului.
• În cazul în care pagina de internet de unde cumpărați un produs sau serviciu de asigurare vă prezintă un chestionar pre-completat (căsuțe bifate anterior), vă rugăm să sesizați ASF.
• În situația în care considerați că v-a fost făcută o nedreptate, aveți posibilitatea transmiterii unei petiții către ASF.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News

