Primăria municipiului Târgoviște anunță că în această perioadă sunt în plină desfășurare lucrările de reamenajare a spațiilor verzi din Parcul Mitropoliei, aflat în imediata vecinătate a Catedralei Mitropolitane.



Intervențiile vizează schimbarea gazonului și reconfigurarea vegetației ornamentale, cu scopul de a reda zonei un aspect îngrijit și estetic, potrivit caracterului istoric și spiritual al amplasamentului.
„Este vorba despre o intervenție punctuală pentru întreținerea și înfrumusețarea spațiilor verzi.
Respectăm valoarea simbolică a acestui loc și ne dorim ca târgoviștenii să se bucure de un colț de natură bine îngrijit chiar în centrul orașului,” a transmis conducerea primăriei.
Lucrările vor fi finalizate în perioada următoare, fără a afecta accesul publicului în zonă.
