Mâine, 25 octombrie 2025, Garnizoana Târgoviște invită publicul să participe la manifestările dedicate Zilei Armatei României, care se vor desfășura în Complexul Muzeal „Curtea Domnească”.

Evenimentul va începe la ora 11:00 cu un ceremonial militar și religios la Curtea Domnească din Târgoviște la care vor participa militari, oficialități și cetățeni. Totodată, între orele 10:00 și 15:00, vizitatorii vor putea descoperi o expoziție impresionantă de tehnică militară și se vor putea implica în ateliere interactive, menite să ofere experiențe educative și demonstrative.
Organizatorii transmit o invitație publică tuturor dâmbovițenilor și reprezentanților mass-media acreditați pentru a celebra împreună devotamentul și profesionalismul militarilor români, dar și pentru a cunoaște mai bine echipamentele și activitățile desfășurate de Armată.
