De câteva săptămâni de când a ajuns pe raftul Secției Împrumut pentru Adulți, romanul Mélissei Da Costa, „Tot albastrul cerului” a atras numeroase aprecieri în rândul celor care i-au parcurs paginile. Acesta este și motivul pentru care astăzi ne vom opri asupra lui.
Despre Mélissa Da Costa vă spunem că s-a născut pe 7 august 1990, situându-se în topul celor mai bine vânduți scriitori francezi contemporani. Autoarea romanului „Tot albastrul cerului” (2020), publicat de Editura Trei, Mélissa Da Costa a fost considerată o prezență discretă în peisajul literar francez. Timp de trei ani aceasta a mai scris încă patru romane, toate aflate în top 10 al celor mai bine vândute cărți din Franța, scriitoarea mărturisind că scrie ușor, neavând nevoie de mai mult de patru până la șase luni ca să scrie o carte.
Mélissa Da Costa și-a publicat singură romanul de debut, „Tot albastrul cerului”, pe site-ul Amazon. Promovarea lui s-a făcut mai mult prin viu grai, în rândul cititorilor, până când o micuță editură franceză i-a propus să-i publice cartea. Timp de doi ani, fără întrerupere, romanul s-a aflat în topul celor mai bine vândute cărți din Franța și în acest moment este plănuită ecranizarea sa.
„Tânăr de 26 de ani, diagnosticat cu Alzheimer precoce, doresc să plec într-o ultimă călătorie. Caut tovarăș(ă) de aventură pentru această ultimă expediție. Itinerarul îl vom stabili împreună. Munții Alpi, departamentul Hautes Alpes, Pirinei? Călătorie cu rulota, alternând cu drumeție (de cărat în spate rucsac și cort). Se impune condiție fizică satisfăcătoare. Plecare: imediat ce este posibil. Durata călătoriei: maximum 2 ani (după estimarea medicilor). Posibilitate de scurtare.”
Acesta este anunțul pe care Émile, protagonistul cărții „Tot albastrul cerului”, îl publică pe Internet, după ce este diagnosticat cu o formă rară de Alzheimer, fiind al doilea caz din Europa. Tânărul de 26 de ani s-a hotărât: nu-și va petrece ultimii doi ani din viață în spitale, cobai pentru studii clinice, nici nu va suporta privirile compătimitoare ale prietenilor și familiei. Rebel și foarte inteligent, Émile își dorește să închirieze o rulotă și să-și petreacă ultimele zile călătorind prin Franța. De fapt, murind în fiecare zi câte puțin, cu discreție, departe de privirile celor dragi. Diagnosticul medicilor este implacabil: boala nu se va vindeca, iar Émile va avea pierderi de memorie tot mai frecvente, până când va uita trecutul, prezentul și propria identitate, până când inima va uita să bată și plămânii să respire. La anunțul publicat de Émile răspunde o tânără, Joanne, o prezență discretă, misterioasă, care pare să ascundă o poveste la fel de complicată. Cei doi pleacă împreună într-un road trip, explorează sate pitorești și fabuloase zone muntoase, trec prin peripeții de neimaginat, dar adevărata aventură pe care o trăiesc Émile și Joanne este cea interioară.
„Adevărata călătorie nu constă în a căuta peisaje noi, ci în a privi cu alți ochi.”
Exact ca în citatul din Proust, tânăra femeie devine un ghid care-l călăuzește pe Émile în călătoria sa spre dincolo. Pe parcursul acesteia, Joanne este provocată să-și vindece propriile răni sufletești.
„Cel mai mare călător este cel care a știut să facă măcar o dată o călătorie în sine însuși.”
Citatul din Confucius ar putea funcționa ca un moto al cărții autoarei franceze, deoarece sintetizează perfect destinul eroilor romanului „Tot albastrul cerului”. Diagnosticul dur pe care-l primește Émile îi așază în față două variante posibile. Cum va alege să trăiască puținele zile pe care le mai are? Tânărul care, contrar așteptărilor tuturor, pare să-și fi ratat viața, primește din partea destinului o mare provocare: să înceapă să trăiască, deși știe că se îndreaptă cu pași repezi spre o moarte cumplită.
„Nu vedea decât un singur fel în care putea continua să trăiască: să uite, să uite că o iubise. Așa că repetase aceste rugăciuni. Dacă aș putea să uit totul… Astăzi, i-ar plăcea să plângă precum un copil, singur, sprijinit de un copac. Nu-și mai dorește să uite. E prea târziu.” (fragment)
Joanne are ea însăși nevoie de o evadare din cotidian. Este tăcută și nu pune întrebări, fiind pregătită și pentru o seară lângă rulotă și pentru o drumeție lungă. Traseele lor sunt pline de farmec, însă adevărata lor călătorie a fost cea de introspecție, cea în care au făcut loc amintirilor dureroase.
„Mi-ar plăcea să reușesc într-o zi. Tot trăind în trecut, cum zici tu, sau cu frica de viitor, ajungem să uităm că există frumusețe în tot… sau aproape în tot… Când ești copil, o faci în mod natural, nu?” (fragment)
„În cărțile mele, vorbesc despre timpul care stă în loc, despre cât de important este să ne luăm câte un răgaz. Personajelor mele nu le este frică să lase totul în urmă și să deschidă noi capitole în viața lor.” (Mélissa Da Costa)
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News
