În perioada 10-11 iunie 2023, a avut loc Concursul Național de Interpretare Pianistică „Piano Art”, ediția a VII-a – 2023, organizat de Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”.
Pe scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret ,,Jean Constantin” au evoluat 64 de concurenți din diferite orașe ale țării: Târgoviște, Galați, Tulcea, Babadag, București, Ploiești, dar și din Constanța și localitățile din județ.
Participanții, grupați pe categorii de vârstă (de la 6 la 15 ani), și-au pus în valoare talentul și pregătirea de specialitate în fața unui public avizat, cât și a juriului de specialitate. Zeci de copii și adolescenți talentați au avut prilejul de a evolua pe scena unui eveniment de anvergură și de a se obișnui cu emoțiile într-un mediu competițional, organizat.
Doi elevi ai clasei de pian din cadrul Școlii Populare de Arte „Octav Enigărescu”, îndrumați de doamna profesor Andreea Andrei, au reprezentat cu succes județul Dâmbovița și au obținut premiul I: Bâte Teodor Efrem și Trînbaciu Daria-Casandra.
Felicitări tuturor, atât vouă, copii, cât și doamnei profesor, pentru efort, talent și reușită!
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News