Județul Dâmbovița se află printre cele mai afectate zone din țară în urma controlului tematic național desfășurat de Garda Națională de Mediu, în perioada 2–10 iulie 2025, la toate depozitele municipale de deșeuri clasa B din România.
Potrivit declarațiilor ministrei Mediului, Diana Buzoianu, în cadrul conferinței de presă susținută luni, Dâmbovița se numără printre județele cu cele mai mari sancțiuni aplicate. Amenzile au fost generate de nereguli grave în gestionarea depozitelor de deșeuri, în special în privința riscurilor de incendii, a depunerii ilegale de deșeuri netratate și a depășirii capacităților autorizate.
„Cele mai mari amenzi au fost date în Dâmbovița, Ilfov și Teleorman. Am constatat că majoritatea județelor nu au infrastructură de tratare a deșeurilor, iar Dâmbovița este un caz emblematic pentru ce trebuie schimbat urgent”, a precizat ministra Mediului, Diana Buzoianu.
În timpul controalelor efectuate în județ, Garda Națională de Mediu și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) au identificat multiple deficiențe:
- Depozite care funcționează fără autorizație de protecție la incendiu;
- Deșeuri menajere și reciclabile amestecate, netratate sau nesortate;
- Depășirea suprafețelor autorizate pentru depozitare;
- Infrastructură defectuoasă: stații de levigat nefuncționale, emisii de gaze toxice direct în atmosferă;
- Poluare vizibilă a aerului, solului și apei subterane.
În județul Dâmbovița, o mare parte dintre deficiențe țin de tratarea superficială a deșeurilor și de calitatea slabă a colectării separate, ceea ce conduce la depozitarea unor cantități importante de materiale care ar fi trebuit valorificate sau reciclate.
„În majoritatea cazurilor, nu există niciun fel de trasabilitate, nu știm ce se întâmplă cu deșeurile după colectare. Tarifele de depozitare sunt mai mici decât cele de tratare, iar asta încurajează îngroparea deșeurilor, nu reciclarea”, a declarat comisarul general al Gărzii de Mediu, Andrei Corlan.
Ce urmează pentru Dâmbovița?
Ministerul Mediului anunță măsuri ferme, inclusiv:
- Continuarea controalelor tematice;
- Posibile modificări legislative pentru reglementarea mai clară a responsabilităților între autoritățile locale și operatorii de salubritate;
- Punerea în aplicare a Legii mirosului și utilizarea echipamentelor moderne de control (drone, bodycamuri), finanțate prin PNRR și POIM.

