Jandarmii dâmbovițeni vor fi la datorie în perioada 7 – 10 septembrie a.c., atât în județ, cât și în municipiul Târgoviște, astfel încât manifestările publice să se desfășoare în condiții de siguranță.
Jandarmii vor acționa în 8 localități dâmbovițene, unde se vor desfășura manifestări cultural-artistice și tradiționale, astfel:

– în perioada 08 – 10 septembrie a.c., în municipiul Târgoviște (scuarul Primăriei, Centrul Vechi, Parcul Chindia-zona ruine, stadionul Eugen Popescu) la evenimentele ocazionate de “Zilele Cetății Târgoviște”;
– în zilele de 7, 8 și 9 septembrie a.c., la târgurile anuale organizate în comunele Cornățelu și Brezoaele;
– vineri, 8 septembrie a.c., la zilele localităților Tătărani și Ocnița, precum și la târgul anual din orașul Găești;
– sâmbătă, 9 septembrie a.c., la zilele localităților I.L. Caragiale și Vișinești (sat Ursei).
Principala misiune a jandarmilor dâmbovițeni, alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii publice, va consta în asigurarea siguranței cetățenilor, prevenirea consumului și traficului de substanțe interzise, precum și a faptelor de natură antisocială.
Pe această cale, adresăm participanţilor la aceste manifestări publice următoarele recomandări preventive:
• să evite implicarea în conflicte de orice natură;
• să acorde atenție copiilor pentru a evita riscul de a se rătăci în mulțime;
• să respecte măsurile stabilite de organizatori și autorități pe timpul derulării evenimentelor;
• să sesizeze orice situație de pericol ori faptă antisocială la patrulele de ordine și siguranță publică aflate în misiune.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News