În perioada 25-27 octombrie 2024, jandarmii din Dâmbovița vor fi prezenți în mijlocul comunității pentru a asigura siguranța cetățenilor la o serie de evenimente importante.
Această inițiativă vizează facilitarea desfășurării în condiții de siguranță a ceremoniilor, competițiilor sportive și manifestărilor culturale organizate pe teritoriul județului.
Jandarmii vor fi prezenți în mai multe localități dâmbovițene, unde vor avea loc ceremonii militare, manifestări sportive, cultural-artistice și tradiționale, astfel:

– vineri, 25 octombrie 2024:
– la activităile dedicate celebrării Zilei Armatei Române, care vor avea loc în municipiul Târgoviște (Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”), în orașul Titu, la Monumentul Eroilor din Titu-Târg și în orașul Răcari;

– începând cu ora 15:00, la meciul de fotbal din Liga a 3-a dintre echipele ASFC Pucioasa – CS Păulești, pe stadionul „Dumitru Tică Popescu” din orașul Pucioasa;
– în noaptea de 25/26 octombrie a.c., la sărbătoarea tradițională – „Focul lui Sumedru” ce va avea loc în mai multe localități din partea nordică a județului (Valea Dâmboviței și Valea Ialomiței);
– în perioada 25-27 octombrie a.c., la Târgul Tradițional de Sfântul Dumitru din orașul Fieni (cartierul Costești);
– sâmbătă, 26 octombrie 2024:
– la târgurile tradiționale organizate cu ocazia sărbătorii religioase Sfântul Dumitru în comunele Băleni și Vișinești (punctul „Mățăoana”);
– începând cu ora 11:00, la meciul de fotbal din Liga a 2-a dintre echipele AFC Chindia Târgoviște – Metalul Buzău, ce se va disputa pe stadionul „Eugen Popescu” din municipiul Târgoviște;
– începând cu ora 18:00, la partida de baschet feminin dintre echipele CSM Târgoviște – CSU Brașov, ce se va disputa în Sala CSȘ „Ioan Valerian” din municipiul Târgoviște;
– pe 26 și 27 octombrie a.c., la „Zilele Sportului în Comuna Odobești”, ediția I.
Jandarmii îndeamnă cetățenii să participe activ la aceste evenimente, respectând câteva reguli simple pentru a se bucura de o experiență plăcută:
Evitați conflictele și fiți deschiși la comunicare.
Respectați indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine.
Acordați o atenție deosebită copiilor, asigurându-vă că nu se rătăcesc în mulțime.
Raportați orice situație suspectă jandarmilor sau altor autorități.
Prin aceste măsuri, jandarmii dâmbovițeni doresc să contribuie la crearea unei atmosfere festive și sigure, unde fiecare participant să se simtă protejat și liber să se bucure de evenimentele dedicate comunității.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News

