Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a prezentat bilanțul investițiilor și proiectelor aprobate în luna iulie 2025, subliniind angajamentul instituției pentru dezvoltarea județului în domenii-cheie: sănătate, infrastructură, educație și mediu.
„Lucrăm pentru Dâmbovița: Investiții în sănătate, infrastructură, mediu și educație”, a declarat Corneliu Ștefan.
Printre cele mai importante realizări ale lunii iulie se numără:
Semnarea a 30 de contracte cu 23 de localități din județ prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, ce vizează finanțarea de proiecte menite să îmbunătățească viața comunităților locale.
Aprobarea achiziției a 5 echipamente medicale de ultimă generație pentru Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, o investiție esențială pentru creșterea calității actului medical și siguranța pacienților.

Depunerea pentru finanțare a proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de transport județean”, care presupune modernizarea DJ 714 Glod – Sanatoriul Moroeni – Bolboci – Padina – Peștera (Etapa I), un drum strategic pentru turismul montan și accesul la servicii medicale.
Aprobarea finanțării programului „Tabără pentru elevii din raionul Ialoveni, Republica Moldova – 2025”, un demers de consolidare a relațiilor culturale și educaționale între județul Dâmbovița și comunitățile din Republica Moldova.
Aprobarea studiului de fezabilitate pentru proiectul de mediu privind „Închiderea celulei și montarea instalației de extracție, colectare și tratare a gazului de la depozitul de deșeuri Aninoasa”, măsură importantă pentru protejarea mediului și reducerea impactului asupra sănătății populației.
Aceste demersuri fac parte din strategia administrației județene de a direcționa resursele disponibile către investiții durabile, cu beneficii directe pentru cetățeni. Președintele CJ Dâmbovița a reafirmat că proiectele continuă și în lunile următoare, cu accent pe atragerea de fonduri nerambursabile și dezvoltarea echilibrată a întregului județ.

